Not a member? Register | Lost your password?
Close Panel

Selectează destinaţia

Bran-Moeciu

Bran-Moeciu

Comuna Moeciu face parte din unitatea geografică social-economică a localităţilor brănene. Profilul de bază al comunei este unul agricol, în special zootehnic, şi este dat de ocupaţiile pastorale ale locuitorilor, de altfel vestiţi crescători ai ovinelor şi bovinelor). De-a lungul timpului locuitorii acestei aşezări şi-au câştigat un bun renume cu produsele lactate fabricate din reţete străvechi. Comuna este slab industrializată, sectorul de stat fiind reprezentat în trecut de trei societăţi ce activau în domeniul transportului de călători, întreţinerii păşiunilor şi exploatării fondului forestier.

Brasov

Brasov

Braşov, reşedinţă de judeţ, cu 280.000 locuitori, o aşezare cu atmosferă medievală, ce conservă multe clădiri de epocă, situată la o răscruce importantă de drumuri comerciale, care legau cele trei ţări româneşti, în depresiunea omonimă, la 520 - 650 metri altitudine, la poalele masivului Tâmpa, însemnând şi locul festivalului Cerbul de Aur. Alte oraşe: Codlea, Făgăraş, Predeal, Râşnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărneşti, Ghimbav.

Miercurea Ciuc

Miercurea Ciuc

Oraşul Miercurea-Ciuc s-a format în vecinătatea localităţilor deja existente: Şumuleu (1333), Topliţa-Ciuc şi Jigodin (sec. XII-XII.) pe locul unde se ţineau târgurile în zilele de miercuri - de unde vine şi denumirea oraşului. Alte oraşe: Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Băile Tuşnad, Topliţa, Borsec, Bălan, Vlăhiţa.

Poiana Brasov

Poiana Brasov

Poiana Braşov este cea mai renumită staţiune pentru sporturile de iarnă din România şi totodată un important centru turistic internaţional. Ea dispune de 12 pârtii de schi, cu grade diferite de dificultate, terenuri de sport, un lac, discoteci, baruri şi restaurante. Cazarea este asigurată în mare parte în hoteluri de lux, pensiuni, în vile sau cabane.

Staţiunea se află la poalele Postăvarului la o altitudine de 1030 m, iar cel mai înalt vârf de munte la altitudinea de 1799 m, ceea ce înseamnă o diferenţă de altitudine de aproape 800 m.

Predeal

Predeal

Staţiune de odihnă de importanţă natională, accesibilă în toate anotimpurile, Predealul este un cunoscut centru al sporturilor de iarnă. 

Staţiunea dispune de multe hoteluri şi vile moderne, dar cazarea se poate face şi în case private. De remarcat sunt şi numeroasele posibilităţi de amuzament, sporturile de iarna şi excursiile la cabanele montane din apropiere (Trei Brazi, Clăbucet Sosire, Clăbucet Plecare, Gîrbova, Piatra Mare, Susai, Poiana Secuilor .) sau mai depărtate, de pe creştele Bucegilor.