Not a member? Register | Lost your password?
Close Panel
Atracţii turistice
Moldova Romania



















Asistenţă online

Peştera Emil Racoviţă

Ţara: : Moldova      Regiune: Regiunea Nord

După geneză peştera de la Criva este o peşteră de dizolvare, tipul reţelelor ei fiind determinat de regimul de curgere al apei în subteran. Pe lingă procesul de coroziune la formarea ei un rol secundar l-au avut eroziunea, prăbuşirile şi sedimentarea speleală. O asemenea provenienţă o au cele mai importante şi variate peşteri din lume. Dimensiunile (dezvoltarea) reţelei speologice depăşind 50 km fac ca peştera, în conformitate cu clasificaţia adoptată, să fie considerată foarte mare sau chiar gigantică [1]. Peştera se află la adîncimea de la 5 pînă la 50 m; distanţa între punctele extreme ale reţelei speologice depăşeşte 1250 m. Iniţial deschiderea peşterii a apărut în pereţii carierei datorită exploatării zăcămîntului de gips; ulterior a fost amenajată o intrare artificială. 

Din punct de vedere al direcţíei generale de dezvoltare, reţeaua speologică e orizontată pe plan vertical şi are două direcţii preferenţiale în plan orizontal (20-50○ NE şi 290-310○ NV) determinate de factorul tectonic – poziţia reţelei tridimensionale a litoclazelor, respectiv fisurilor şi diaclazelor care afectează stratul carstificabil. 

Toate galeriile peşterii se află într-o rocă unitară (gips badenian). Ele alcătuiesc un sistem de reţele în 4 etaje legate prin canale verticale. Etajele superioare constituie zona carstului activ şi se află între cota maximală (120 m) şi cea minimală (113 m) a nivelului hidrostatic al apelor subterane din masivul de gips; aici predomină eroziunea şi sedimentarea. Etajele inferioare, actualmente inundate, se află în zona carstului vechi, unde factorul speogenetic principal e coroziunea. 

Cel mai mare interes pentru speologie îl prezintă etajul de jos din zona carstului activ. Pînă în 1978 au fost cartate cca. 40 km din reţelele lui [2, 4] (Fig.1). Predomină galeriile de tip metrou şi diaclazele înguste (0,5 - 1,0 m) şi înalte (pînă la 10 m) – macroforme de excavare modelate într-un regim hidrostatic. Apoi urmează laminorele late (6-6 m) şi joase (0,5 - 1,0 m) - forme produse prin îmbinarea coroziunii şi eroziunii - şi, în sfîrşit, sălile, la formarea cărora mai participă şi incaziunea - prăbuşirea tavanului. Cele mai mari săli au dimensiunile de 170 x 35 x 3-5 m; în unele cazuri înălţimea lor ajunge la 11 m.

Pe fundul peşterii se află un strat (pînă la 0,5 m grosime) de argilă cenuşie fin stratificată, umedă sau pe alocuri uscată, compusă din hidromică (51%), montmorillonit (25%), cuarţ felitic (10%), cloriţi (8,5%) şi calcită (5%); deseori se întîlnesc cupole de prăbuşire cu blocuri de gips miocen şi material nesortat din învelişul cuaternar. Pe plafonul peşterii din speleoteme au fost constatate stalactite.